Voi incepe cu partile bune: camerele sunt faine si curate, iar tot resortul are destul de multe facilitati si arata foarte ingrijit. Micul dejun extraordinar, iar Gastrolab este un restaurant cu mancare foarte buna si preturi ok din punctul meu de vedere. Personalul este foarte amabil Din pacate, parerea noastra a fost putin stricata datorita experienței la spa. In primul rand, nu da impresia de o zona de relaxare. Este o bataie constanta pe sezlonguri pentru ca zona este mult prea mica pentru cate camere sunt in ansamblu si cate persoane sunt cazate. Majoritatea persoanelor vin devreme si ocupa cate 3-4 sezloange in plus pentru tot grupul care ajunge mai tarziu. In zona spa si sauna se vorbeste tare, se stropeste si e galagie constanta. Mai mult, desi am stat in zona pentru adulti, a fost permis accesul unui grup mare de 30 de persoane de adolescenti de 15-16 ani care au folosit tot spatiul ca si piscina lor personala. Pe baza descrierii de pe site si a experientei la alte resorturi, nu ne-am asteptat nici o secunda sa trebuiasca sa ne lasam lucrurile pe marginea piscinei. Nota 4/5 este destul de mare pentru ca ne-am impacat cu faptul ca nu e un spa, iar restul facilităților si amabilitatea staff-ului au compensat. Suntem putin dezamăgiți de faptul ca am platit o suma destul de mare pentru o anumita experienta care ne-a fost promisa, dar nu livrata. Ca si o recomandare, personalul de la spa ar trebui sa fie responsabil pentru atmosfera de acolo si sa se asigura ca lumea respecta regulile.
Au fost cateva aspecte nemultumitoare inca din momentul in care am ajuns: 1. Camera rezervata in hotel nu a mai fost disponibila, ar fi fost frumos sa fim anuntati inainte sa ajungem, nu la receptie. 2. Ca alternativa ni s-a oferit o camera inferioara, departe de hotel si de zona de SPA. A trebuit sa mergem prin frig pentru a ajunge la SPA. 3. Lumina de la usa camerei nu mergea si a trebuit sa scoatem lanterna de fiecare data pentru a putea descuia usa. 4. Usa nu statea inchisa, trebuia sa o incuiem pentru a o inchide si trebuia sa facem asta in bezna totala pentru ca este legata cheia de cartela de la curent. 5. Am avut gandaci de bucatarie in camera, am vazut 4 gandaci. 6. La acelasi pret am primit o camera inferioara, fapt care nu este corect deoarece eu rezasevazem in Hotelul principal. Nu este vina mea ca cei de la hotel nu sunt in stare sa se organizeze atunci cand au multi oaspeti. 7. Micul dejun este mediu, la pretentiile hotelului trebuia sa fie mai variat.
Îmi pare rău că trebuie să las această recenzie, însă sper ca feedbackul să fie util și să ajute la îmbunătățirea experienței turiștilor, nu doar la menținerea renumelui locației. Per total, experiența a fost decentă. Am avut o cameră cozy, cu vedere spre spatele corpului principal. Zona de spa este foarte OK, însă extrem de aglomerată. Înțeleg că acesta este principalul motiv pentru care mulți aleg această locație, însă lipsa șezlongurilor și faptul că a trebuit să-mi așez prosopul într-o tufă decorativă pentru a putea intra în apă mi se pare puțin prea mult pentru un resort de acest nivel. În ceea ce privește camera, sincer, mă așteptam la un tratament mai profesionist. Aeroterma era veche, crăpată și foarte zgomotoasă. În baie, impresia a fost că doar toaleta fusese curățată. Cabina de duș avea geamul vizibil murdar (se observa cu ochiul liber pelicula grasă), chiuveta era plină de pastă de dinți, iar în jurul bateriei era murdărie acumulată. Un alt aspect neplăcut a fost broasca ușii de la baie, care cădea constant la închidere. Înțeleg că fluxul de turiști este mare și că personalul de la curățenie este probabil suprasolicitat, însă poate ar fi utilă suplimentarea echipei pe această zonă - curățenia fiind, din punctul meu de vedere, esențială pentru confortul oaspeților. Nu sunt o persoană pretențioasă în general, însă pentru această locație mă așteptam la mai multă atenție la detalii. Mulțumesc totuși pentru serviciile oferite!
Pe scurt, o bataie de joc. Am avut camera cu vedere panoramica in Peakture, la inceput de martie. Nu am putut dormi din cauza caldurii, desi erau -5 grade afara noaptea. Trebuia pornit AC-ul pe maxim, care face un zgomot foarte puternic, pentru a scadea temperatura, in timp ce caloriferul din baie frigea si nu putea fi oprit. Am fost la receptie de cateva ori, am crezut ca e o defectiune. Mi s-a spus ca nu pot face nimic, ca asa e sistemul. Am insistat, pentru ca mi se parea absurd sa stau cu AC-ul pornit non-stop, in timp ce afara erau sub 0 grade si caldura venea din interior! Domnul de la receptie, sub orice critica, m-a mintit de cateva ori ca trimite pe cineva sa opreasca caloriferul, n-a avut nicio intentie sa ne rezolve problema, tot ce facea era sa porneasca AC-ul de la PC-ul lui, ceea ce puteam si eu sa fac din camera de la termostat. Nu mi-a venit sa cred ca exista asa ceva, sa trebuiasca sa stau cu AC-ul pornit sa racesc camera care era incalzita dinauntru... Plus obisnuitele probleme semnalate de altii in review-uri... SPA-ul, desi noi am fost in zile mai libere, duminica si luni, e obositor, atmosfera nu e una relaxanta, e un zgomot continuu intr-un spatiu mic. Micul dejun mediocru. Am plecat de acolo mai obositi decat am venit. Nu va irositi banii aici!
Am stat într-o cameră la Balvanyos Resort – Vila Panorama 2. Zona este foarte frumoasă, complexul în sine este bine cunoscut și are facilități bune. Restaurantele din corpurile principale ale hotelurilor sunt ok, mâncarea a fost bună, iar experiența per total în zona restaurantelor a fost plăcută. Personalul a fost în general amabil, deși au existat și câteva momente în care unii chelneri păreau destul de iritați când eram nevoiți să îi solicităm de mai multe ori pentru a comanda. Problema principală a fost însă cazarea în vilele Panorama, iar nota pe care o acord reflectă strict experiența cu aceste vile. În primul rând, vilele Panorama sunt amplasate la aproximativ 200 m de corpurile principale ale hotelului, pe cealaltă parte a drumului. Ele par mai degrabă construite separat, pe o parcelă de teren izolată, și dau impresia că nu au aproape nicio legătură cu hotelurile Balvanyos sau Peakture din complex. Practic, experiența este destul de diferită față de cea din hotelurile principale. Camera în sine este funcțională, însă raportul calitate–preț este mult sub așteptări. În pozele atașate se vede destul de clar lipsa de atenție la detalii și întreținerea slabă în timp. De exemplu, biroul de la etaj este efectiv despicat pe lungimea lemnului, iar în mai multe locuri se văd urme de rășină/ceară care curg din lambriuri. În baie se pot observa urme de rugină la elementele metalice, depuneri pe baterii și accesorii care nu par curățate corespunzător. De asemenea, anumite finisaje sunt făcute destul de neglijent. Un detaliu care ridică semne de întrebare este și balustrada scării spre etaj, realizată dintr-o tablă îndoită care poate zgâria ușor degetele când urci. De asemenea, spațiul de dormit de la etaj arată practic ca o saltea aruncată direct pe podea, așa cum se vede și în poze. Nu ar fi neapărat o problemă într-o cazare simplă sau ieftină, dar cu siguranță nu la un tarif de aproximativ 250 de euro pe noapte. Nu sunt lucruri care să facă șederea imposibilă, dar sunt exact genul de detalii care contează atunci când plătești un preț destul de mare pentru cazare într-un resort de acest nivel. Concluzia mea este simplă: camera ar fi fost perfect acceptabilă dacă ar fi costat aproximativ jumătate din prețul plătit. În forma actuală, raportul calitate–preț este dezechilibrat, mai ales comparat cu camerele din hotelurile Balvanyos sau Peakture din același complex. De menționat că nota acordată reflectă strict experiența cu vilele Panorama, care par pur și simplu din alt film față de restul complexului.
Lasă o recenzie
Eleven Kid's
Sală de petreceri
Cel mai complet director de locații și furnizori pentru evenimente din România — nunți, petreceri și aniversări.
© 2026 Eventopias — Toate drepturile rezervate
Făcut cu ♥ în România