Locație inedită, oameni calzi și tare sufletiști, camere foarte confortabile și spațioase. Vom reveni curând, asta e clar !
Ofer 3 stele doar pentru amabilitatea personalului și pentru locație. Am petrecut revelionul acolo. Nu suntem pretențioși, dar ne așteptam la mai mult. Mâncarea a venit rece(mai puțin sarmalele) și târziu deoarece erau cam 4-5 ospătari la 360 oameni (care serveau jumătate din persoanele de la masă, apoi mergeau la alte 2 mese dupa care reveneau și cu meniurile celorlalți). Pentru o cafea am așteptat 2 ore (aveau un singur espressor, într-un final am primit câte o cafea făcută probabil în oală și al cărei zaț ne-a rămas printre dinți), iar când cumnatul meu a cerut niște whiskey i s-a răspuns " nu știu dacă mai avem" , in condițiile în care era în meniu și nu oferisera nimănui de la masă. Pentru cei de la masa alăturată s-a găsit🤔.La baie, apa venea în reprize, deci te spălai pe mâini dacă mai găseai. Spațiul pentru joc a fost limitat, recomand pentru evenimente cu maxim 300 de persoane. Tot respectul pentru doamnele ospătari care au făcut toate eforturile pentru a ne asigura o noapte cât mai plăcută, dar conducerea trebuie sa investească în personal! Este nevoie de mai mulți oameni! Măcar muzica a fost de calitate!
Să fugiți cat puteți de această locație, proprietarii sunt foarte aroganți. Am participat la un eveniment la ora 3 dim am fost scoși afară din restaurant după care au stins și lumina din terasă și am fost anunțați să intrăm în camere ca ușa de la intrare se va închide, apa curgea doar când și când, și foarte supravegheați să nu cumva să facem ceva rău. Prețurile la camere se fac după ureche nu au nicio treabă cu ce scrie pe pagina lor sau pe Booking. Așa ca fugiți
Nu va lasati pacaliti de google care arata ca este restaurant. O fi pentru cei cazati acolo. Nu vor si nu stiu sa faca turism. Vineri, ora 16.45, oprim sa bem o cafea si sa mancam ceva. O doamna plictisita, ne spune ca a inchis casa, si sa incercam mai jos ca e un magazin. Locatia este frumoasa, se vede ca s-a investit, dar ca majoritatea celor care fac "turism" la noi, investesc sute de mii de euro in locatie dar se zgarcesc atunci cand e vorba sa angajeze personal calificat. Apoi sa mira ca nu vin turistii. Isi merita soarta.
In camere nu mergea aerul conditionat Bucataria saracaciosa si fara gust Patronii foarte aroganti si ursuzi , piscina doar de poza si murdara oricum nu te lasa sa faci baie in ea Pacat de zona
Lasă o recenzie
Anna Summer Events
Sală de nunți
Cel mai complet director de locații și furnizori pentru evenimente din România — nunți, petreceri și aniversări.
© 2026 Eventopias — Toate drepturile rezervate
Făcut cu ♥ în România